ZEIȚA OREZULUI

Rani Manicka, absolventă de științe economice, s-a născut și a studiat în Malaysia. În prezent ea locuiește în Londra.
Inspirat de istoria propriei familii din sud-estul Asiei, “Zeița orezului” este primul ei roman. În 2003, acesta a câștigat Premiul literar al Commonwealthului, fiind apoi tradus în șaptesprezece limbi și bucurându-se de un mare succes internațional.
Romanul este o saga ce se întinde pe patru generații, însă în prim-plan se află Lakshimi, care la începutul secolului XX, la vârsta de 14 ani, după ce crescuse inspirată de poveștile magice ale mamei, este nevoită să părăsească insula Ceylon pentru a se căsători cu un bărbat matur din Malaysia. Viața tinerei se schimbă rapid, curând devenind mamă a șase copii, pe care îi crește cu determinare. Perioada ocupației japoneze din timpul celui de-al Doilea Război Mondial este surprinsă cu profunzime de către autoare.
Autor

RANI MANICKA

Editura

Rao

Locul și anul publicării

București, 2013

Povestea lui Lakshimi (nume al zeiței hinduse a bogăției și a frumuseții), care impresionează prin dorința și puterea permanentă de a-și proteja familia, este spusă mai târziu de nepoata acesteia, Nisha. „– În casa aceasta, zeița noastră a orezului este bunica ta! Ea este păstrătoarea visurilor! Uită-te cu atenție și ai s-o vezi cum stă pe tronul ei din lemn, ținându-ne toate speranțele și visurile, mari și mici, ale tale și ale mele, în brațele ei puternice. Anii nu-i scad puterea! – Oh! Am exclamat, ideea prinzând aripi în mintea mea. Mi-o închipui pe bunica nu fragilă și adesea tristă, ci ca pe o zeiță a orezului, puternică și splendidă, cu boabe de orez lipite de corp, purtând în brațele ei cuprinzătoare toate visurile mele.”
Romanul surprinde în paginile sale mituri, superstiții, tradiții, detalii despre societatea din Malaysia, îmbinând perfect aspectele realiste cu cele magice ale unei fascinante lumi exotice.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.