Obține PERMIS

Conditii și regulament

PERMISUL DE INTRARE la Bibliotecă se eliberează în urma semnării Contractului de împrumut.

10 lei - Adult

permis de intrare pentru adulţi

5 lei - Special

permis de intrare pentru copii, şomeri, elevi, studenţi, pensionari, casnici

Consultarea şi/sau împrumutul documentelor din colecţii precum şi apelarea serviciilor oferite sunt posibile, în cazul fiecărui utilizator, pe baza PERMISULUI  DE  INTRARE.
Permisul de intrare se eliberează la toate Sediile Bibliotecii, cu condiţia ca utilizatorul  să prezinte buletinul/cartea de identitate, să completeze datele personale în CONTRACTUL  DE  ÎMPRUMUT, asumându-şi, prin semnătură, clauzele impuse de Bibliotecă şi să achite contravaloarea tipizatului; contractul de împrumut are rol de titlu executoriu.
În cazul persoanelor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, contractul de împrumut va fi încheiat și semnat de către părinte sau tutore, care-şi asumă astfel responsabilitatea morală şi materială în cazul unor eventuale daune.
Persoanele cu handicap locomotor pot obţine permis de intrare prin mandatar, care prezintă actul de identitate al persoanei pe care o reprezintă şi  procură cu specimenul de semnătură a acesteia.
Pentru grupurile sociale defavorizate (din spitale, aziluri de bătrâni, penitenciare etc.) se poate obţine permis de intrare de către un responsabil, desemnat de colectivitatea respectivă şi însărcinat cu garantarea restituirii documentelor împrumutate de membrii grupului.

Permisul de intrare este valabil 5 ani de la data emiterii, se vizează în fiecare an, şi se foloseşte numai de către titular, sau, dacă este cazul, de împuternicitul acestuia.

În cazul pierderii permisului de intrare utilizatorul poate solicita eliberarea unui duplicat pentru care se va achita contravaloarea.
Asumarea prin semnătură a prevederilor Contractului de împrumut şi înregistrarea operaţiunilor de împrumut în sistemul informatizat, pe baza permisului de intrare, în prezenţa utilizatorului, atestă efectuarea serviciului şi obligativitatea acceptării de către utilizator a responsabilităţilor ce îi revin conform prezentului Regulament.

Cont ONLINE de utilizator

Puteți beneficia de un cont online de utilizator, dacă aveți declarate în baza de date a bibliotecii o adresă de e-mail validă şi data naşterii. Contul personal poate fi accesat prin intermediul paginii: http://toread.bjbraila.ro/opac , iar cu ajutorul lui puteți realiza diverse operațiuni:

  • consultarea numărului de publicaţii împrumutate şi a termenelor de predare:
  • prelungirea datelor de restituire, rezervări;
  • veți putea accesa stațiile de auto împrumut instalate la Secția Împrumut Adulți și în holul de intrare din sediul nou.

Împrumutul documentelor din categoria bunuri culturale comune se efectuează în toate secţiile de relaţii cu publicul ale Bibliotecii. Pot împrumuta la domiciliu persoanele care au permis de intrare la Bibliotecă şi au domiciliul stabil în municipiul sau în judeţul Brăila; persoanele cu alt domiciliu stabil decât Brăila au acces numai la Sala de lectură. Utilizatorii pot împrumuta la domiciliu maximum 5 documente de la orice secţie, fără a depăşi însă un număr mai mare de 10 documente în total. La Sala de lectură numărul documentelor solicitate de un utilizator pe parcursul unei zile este nelimitat. Termenul de împrumut este de 20 de zile lucrătoare, și poate fi prelungit o singură dată pentru acelaşi număr de zile, până la momentul expirării termenului iniţial. Utilizatorii pot solicita rezervarea unor cărţi din colecţiile bibliotecii care la momentul dorit sunt în circuit public. Rezervarea cărţilor respective este valabilă maximum 3 zile lucrătoare de la data returnării acestora, respectiv data înştiinţării solicitantului. Pentru consultarea documentelor din categoria bunuri culturale de patrimoniu, utilizatorul va primi, la cerere, pe timp limitat, un permis special, vizat de director. Utilizatorii pot solicita cărţi de la alte biblioteci din ţară, împrumutul interbibliotecar fiind mediat de şeful biroului Împrumut de carte pentru Adulţi. Taxele poştale pentru expedierea dus-întors a coletului cu cărţi sunt achitate de utilizator.

ATENȚIE : PENALIZAREA PENTRU ORICE ÎNTARZIERE ESTE DE 0,04/zi PENTRU FIECARE CARTE

Regulamentele instituţiei pot fi consultate în întregime accesând legăturile de mai jos:

Regulament de organizare şi funcţionare | Regulament intern privind relaţiile cu utilizatorii | Regulament intern al Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” Brăila

  • să utilizeze, pentru lectură şi informare documente din colecţiile Bibliotecii;
  • să acceseze direct bazele de date organizate în scopul regăsirii informaţiilor privind colecţiile din dotare;
  • să ceară bibliotecarilor de serviciu asistenţă pentru identificarea, în bazele de date şi la raft, a documentelor de care au nevoie;
  • să solicite bibliotecarilor orice informaţii legate de colecţiile şi serviciile Bibliotecii;
  • să solicite, spre rezervare, titluri aflate în colecţiile Bibliotecii care la momentul dorit sunt în circuitul public;
  • să solicite, prin împrumut interbibliotecar, cărţi de la alte instituţii similare din ţară;
  • să participe la acţiunile cultural-educative organizate de Bibliotecă;
  • să solicite, contra cost, servicii speciale practicate de bibliotecă;
  • să doneze cărţi, publicaţii periodice, manuscrise, alte documente; să înainteze conducerii propuneri de îmbunătăţire a activităţii Bibliotecii, îndeosebi a relaţiilor acesteia cu publicul.

ATENȚIE : PENALIZAREA PENTRU ORICE ÎNTARZIERE ESTE DE 0,04/zi PENTRU FIECARE CARTE

Regulamentele instituţiei pot fi consultate în întregime accesând legăturile de mai jos:

Regulament de organizare şi funcţionare | Regulament intern privind relaţiile cu utilizatorii | Regulament intern al Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” Brăila

să respecte prevederile Regulamentului intern privind relaţiile Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” Brăila cu utilizatorii;
să informeze corect asupra datelor personale; în cazul unor schimbări, să anunţe în termen de 10 zile Biblioteca;
să restituie la termenul stabilit şi în aceeaşi stare, documentele împrumutate;
să asigure igiena documentelor împrumutate şi să informeze asupra îmbolnăvirilor de natură contagioasă survenite în familia sa pe durata perioadei de împrumut;
să verifice starea documentelor în momentul împrumutului şi să semnalizeze bibliotecarului eventualele defecte;
să aibă un comportament civilizat faţă de personalul Bibliotecii, de ceilalţi utilizatori, şi să nu degradeze bunurile din incinta instituţiei;
să folosească strict personal permisul de intrare la Bibliotecă; la cererea bibliotecarului să prezinte, ori de câte ori este nevoie buletinul/cartea de identitate; în cazul pierderii permisului de intrare, să anunţe în maximum 48 de ore Biblioteca, pentru a preîntâmpina folosirea acestuia de o altă persoană şi să ceară eliberarea unui duplicat;
să nu introducă materiale inflamabile sau pirotehnice;
să nu consume băuturi alcoolice şi să nu fumeze în incinta bibliotecii;
să nu intre cu animale în incinta bibliotecii;
să aibă la intrarea în bibliotecă o ţinută decentă;
să nu schimbe exemplarele împrumutate din acelaşi titlu cu alt utilizator, deoarece acestea au cote/numere de inventar diferite;
să solicite permisiunea pentru introducerea în sala de lectură a documentelor care nu fac parte din fondul bibliotecii;
prin acțiunile lor, utilizatorii nu trebuie să încerce să compromită protecția sistemelor informatice și de comunicații și nu trebuie să desfășoare, deliberat sau accidental, acțiuni care pot afecta confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea informațiilor de orice tip în cadrul sistemului resurselor informatice și de comunicații al Bibliotecii.

ATENȚIE : PENALIZAREA PENTRU ORICE ÎNTARZIERE ESTE DE 0,04/zi PENTRU FIECARE CARTE

Regulamentele instituţiei pot fi consultate în întregime accesând legăturile de mai jos:

Regulament de organizare şi funcţionare | Regulament intern privind relaţiile cu utilizatorii | Regulament intern al Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” Brăila