Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

REGULAMENT PROIECT NAȚIONAL DE SCRIERE CREATIVĂ „FANTEZII LITERARE”

ianuarie 15 @ 8:00 am - 7:00 pm

 PROIECT NAȚIONAL DE SCRIERE CREATIVĂ „FANTEZII LITERARE”, ediția a V-a, 2025

Organizatori: Consiliul Județean Brăila și Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila;

Coordonatorii proiectului: Roxana Neagu, Teodora Lungu;

Tipul proiectului: Creație literară – proză scurtă, fără tematică impusă;

Durata proiectului: ianuarie – noiembrie 2025;

Obiective generale: Identificarea, stimularea și valorificarea potențialului imaginativ și creator al elevilor în domeniul prozei, prin realizarea unor texte literare originale; Publicarea unei antologii cuprinzând cele mai bune creații redactate pe parcursul proiectului;

Obiective specifice: Intensificarea activităților de scriere creativă în bibliotecile publice; Dezvoltarea abilităților bibliotecarilor în coordonarea acestui tip de ateliere;

Grupul țintă: Elevi cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, respectiv 15 și 19 ani.

Descriere proiect: Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila propune bibliotecilor publice din țară încheierea unor parteneriate în vederea realizării de activități în conformitate cu regulamentul proiectului. Într-o primă etapă, vor fi organizate Ateliere de Scriere Creativă, care se vor desfășura în perioada 17 februarie – 15 iunie 2025. Fiecare bibliotecă participantă la proiect va selecta maximum 3 texte pentru categoria 11-14 ani, respectiv maximum 3 texte pentru categoria 15-19 ani, pe care le va trimite Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila în vederea participării la cea de-a doua etapă a proiectului – Concursul Național de Proză Scurtă „FANTEZII LITERARE”, ediția a V-a. Lucrările vor fi evaluate de un juriu de specialitate, iar cele care vor acumula cele mai multe puncte vor fi premiate. În ordinea punctajului obținut și în funcție de selecția făcută de membrii juriului, lucrările vor fi publicate într-o antologie realizată la editura „Proilavia” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, volumul urmând să fie distribuit bibliotecilor partenere și autorilor textelor literare.

REGULAMENT

ETAPA I

Organizarea proiectului

  1. Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila adresează propunerea de parteneriat bibliotecilor publice din țară pentru înscrierea în proiectul „FANTEZII LITERARE”.
  2. Pe parcursul lunii ianuarie 2025, bibliotecile din țară, interesate să participe la acest proiect, trimit numele și datele de contact ale bibliotecarilor coordonatori.
  3. Încheierea parteneriatelor între instituții: 15-31 ianuarie 2025.
  4. Promovarea activităților la nivel local, realizată de fiecare bibliotecă în parte, în vederea atragerii participanților la Atelierele de Scriere Creativă; înscrierea participanților la atelierele de scriere creativă: 3-16 februarie 2025.

Desfășurarea Atelierelor de Scriere Creativă

  1. Fiecare bibliotecă participantă la proiect își va organiza în mod propriu Atelierul de Scriere Creativă în perioada 17 februarie – 15 iunie 2025.
  2. Fiecare bibliotecă participantă la proiect poate opta pentru una dintre cele două categorii de vârstă sau poate organiza ateliere pentru ambele secțiuni (11-14 ani și/sau 15-19 ani).
  3. Bibliotecarii coordonatori ai atelierelor din partea fiecărei biblioteci participante au obligația să îndrume elevii în realizarea de texte literare, proză scurtă, cu tematică la alegere.
  4. Bibliotecarii coordonatori pot colabora pentru susținerea atelierelor cu cadre didactice sau cu persoane competente în domeniul literaturii.
  5. Persoana/persoanele desemnate de fiecare bibliotecă participantă pentru a coordona Atelierul de Scriere Creativă trebuie să mențină legătura cu echipa organizatoare a proiectului de la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, care poate oferi îndrumare atunci când aceasta îi este solicitată.
  6. Coordonatorii fiecărui atelier trebuie să selecteze între 1 și 3 texte pentru fiecare categorie de vârstă, realizate în cadrul întâlnirilor din proiect, pe care le propun pentru Concursul Național de Proză Scurtă „FANTEZII LITERARE”. Textele vor fi trimise echipei Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila în perioada 15-30 iunie 2025.

ETAPA A II-A

Desfășurarea Concursului Național de Proză Scurtă „FANTEZII LITERARE”

  1. Cele 1-3 texte literare în proză, pentru fiecare grupă de vârstă, fără tematică impusă, trimise de fiecare bibliotecă participantă pentru concurs trebuie să aibă următoarele caracteristici:
  2. Să fie redactate în format electronic, cu extensia doc.
  3. Textele trebuie să aibă între 1 și 10 pagini, format A4.
  4. Să fie scrise cu Times New Roman – 12, la 1,15 distanță între rânduri, fără spații între paragrafe.
  5. Textele trebuie să fie corectate și să fie scrise cu diacritice.
  6. Textele trebuie semnate cu nume și prenume autor, vârstă, localitatea de domiciliu.
  7. Fiecare elev poate participa la concurs cu un singur text.
  8. Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila primește textele scrise de la fiecare bibliotecă parteneră, participând de asemenea cu 1 – 3 texte, pentru fiecare categorie de vârstă, selectate de la atelierul propriu, la Concursul Național de Proză Scurtă „FANTEZII LITERARE”.
  9. Echipa Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila va face o corectură doar din punct de vedere gramatical și ortografic, pe fiecare text primit pentru concurs, înainte de a fi trimis juriului.
  10. Textele trimise nu trebuie să conțină fragmente copiate din alte creații literare existente pe piață, acestea urmând să fie verificate de către biblioteca parteneră, înainte de a fi trimise spre jurizare.

Jurizarea și premierea

  1. Echipa Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila va trimite lucrările juriului format din 4 reprezentanți pentru a fi notate. Fiecare lucrare va fi punctată de la 10 la 100 de puncte. Jurizarea se va realiza în perioada 1 iulie – 1 august 2025.
  2. Reprezentanții juriului nu provin din cadrul instituției organizatoare, fiind persoane familiarizate cu domeniul literaturii.
  3. Lucrările cu punctaje vor reveni cel târziu la data de 1 august 2025 la echipa Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, care va realiza clasamentul pentru acordarea premiilor.
  4. Dacă numărul textelor înscrise în concurs este prea mare pentru încadrarea lor într-un singur volum, juriul va face o selecție a textelor participante la concurs în vederea publicării acestora în antologie, ținând cont de valoarea literară a lor.

ETAPA A III-A

Realizarea Antologiei de proză scurtă

  1. În perioada 1 august – 31 octombrie 2025 va fi realizată antologia de texte literare, care va cuprinde textele din concurs, în ordinea punctajului obținut, pentru fiecare categorie de vârstă în parte.
  2. Vor fi acordate premiile I, II, III și o mențiune, în funcție de punctajul obținut de fiecare text în parte, pentru fiecare categorie de vârstă. Detaliile legate de valoarea premiilor vor fi anunțate public în timp util.
  3. Câștigătorii vor primi premiul la sediul bibliotecilor partenere, acestea având obligația să îl înmâneze participanților.
  4. Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila va distribui premiile și antologia de texte literare către toți partenerii din proiect, până la finalul lunii noiembrie 2025.

Observații finale:

  1. Nu se percep taxe pentru participarea la concurs.
  2. Data limită de înscriere în proiect pentru bibliotecile partenere este 31 ianuarie 2025.
  3. Dacă pe parcursul desfășurării proiectului unul dintre partenerii Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila este nevoit să se retragă din motive obiective, are obligația să anunțe în cel mai scurt timp instituția organizatoare.
  4. Datele privind componența membrilor juriului și acordarea premiilor vor fi comunicate ulterior participanților.
  5. Textele vor fi publicate în antologie în ordinea punctajului obținut, în urma selectării textelor de către membrii juriului, în cazul în care numărul textelor înscrise în concurs este prea mare pentru încadrarea lor într-un singur volum, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila rezervându-și dreptul de a stabili numărul de pagini al volumului. Participanții vor fi informați, după jurizare, dacă textul propus pentru concurs va fi introdus în antologia literară.
  6. Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila va informa de fiecare dată coordonatorii activităților de la bibliotecile partenere asupra fiecărei etape a proiectului aflat în desfășurare.
  7. Nerespectarea prevederilor prezentului regulament și înscrierea unui text ce nu aparține participantului sau care conține părți copiate vor duce la eliminarea din concurs.
  8. Autorii își asumă întreaga responsabilitate pentru materialele publicate.

Coordonatorii proiectului:

Roxana Neagu, corector Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, telefon: 0766653978, roxana_neagu@bjbraila.ro

Teodora Lungu, documentarist Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, telefon: 0757409725, teodora_lungu@bjbraila.ro

Detalii

Dată:
ianuarie 15
Oră:
8:00 am - 7:00 pm
Categorie Eveniment:

Loc de desfășurare

Biblioteca “Panait Istrati” Braila
Piața Poligon nr. 4
Brăila, Brăila 810026 România
+ Hartă Google
Telefon
(0239) 626-128
Vezi site-ul web Loc de desfășurare