- Acest eveniment a trecut.
Expoziție documentară Haralamb Zincă
iulie 4, 2023 @ 8:00 am - 5:00 pm
Haralamb Zincă este pseudonimul literar a lui Hary Isac Zilberman, autor de romane polițiste, dar și de cărți document. S-a născut pe 4 iulie 1923 la Roman și a studiat în anii 1950-1951 la Școala de Literatură ”Mihai Eminescu”. Zece ani mai târziu devine redactor-șef la revista ”Tânărul scriitor” și ”Luceafărul”, iar din anul 1967 a ocupat postul de director al Casei Uniunii Scriitorilor.
Opera scriitorului este alcătuită din cărți polițiste pline de viață și de mister, pe care le-a croit într-un stil romantic ”cu clasă”. Personajele create de Haralamb Zincă sunt pline de suspans și patriotism, având aura și eleganța specifică lui James Bond, dar și finețea limbajului sec și cu umor, specific imaginarului ce înconjoară folclorul din jurul spionajului și contraspionajului.
Criticul literar Gabriel Dimisianu își amintește că Haralamb Zincă era unul dintre cei mai populari scriitori români, autor profesionalizat și prolific de romane polițiste și de spionaj. ”Taina cavalerului de Dolenga”, ”Moartea vine pe bandă de magnetofon” și ”Un glonte rezident”, împreună cu alte narațiuni dinamice construite abil de autor, au făcut ca Haralamb Zincă să devină un nume foarte cunoscut.
Munca de căutare în arhivele militare, naționale și secrete, în presă, studiind mărturii istorice, precum și contextul premergător zilei de 23 august 1944, se regăsesc în romanele ”Și a fost ora H” sau ”Revelion ‘45”. ”Jurnal de front” și ”Dragoste moartă” sunt încadrate la categoria proză de război, menționabile ca document de istorie literară, neavând aceeași popularitate ca literatura polițistă.
Haralamb Zincă este considerat pionierul romanului polițist din România, universul realizat de el fiind o dublă evadare: din cotidian și din banalitatea existenței, iar măiestria cu care a fost scris cu greu va putea fi egalată.
Vă recomandăm romanele scrise de Haralamb Zincă, disponibile publicului pentru împrumut la secția Împrumut Carte pentru Adulți.
Disponibilitatea titlurilor poate fi consultată și în catalogul electronic al bibliotecii: https://toread.bjbraila.ro/…/search;jsessionid…
Expoziția este realizată de bibliotecar Camelia Aurelia Cherciu și este deschisă în perioada 4 iulie – 22 august în holul Clădirii de Patrimoniu în intervalul orar 10-18.