Nichita, poetul necuvintelor – expoziție documentară

Nichita Stănescu, poet, scriitor și eseist român, s-a născut la data de 31 martie 1933 la Ploiești, într-o familie de mici meșteșugari și comercianți. A urmat primele două clase primare în orașul natal, iar următoarele, din cauza războiului, le-a făcut la Bușteni. Clasele gimnaziale și liceul le-a urmat la Ploiești, la Liceul ”Sf. Petru și Pavel” (actualmente ”I.L. Caragiale”). Încă din această perioadă i se formează și consolidează faima de excelent versificator, ce îl va urmări și în timpul studiilor universitare, pe care le urmează la Facultatea de Filologie din București, la Secția de Limba și Literatura Română. Este coleg de an, între alții, cu Matei Călinescu, Eugen Simion și Florența Albu.

Debutează în martie 1957 cu versuri în revistele “Tribuna” și ”Gazeta literară”, continuă să publice la cele două reviste, precum și în ”Steaua”, iar o parte dintre aceste poezii au fost incluse în volumul de debut ”Sensul iubirii” (1960).

După absolvirea facultății este un timp corector și apoi, până în 1968, redactor la secția de poezie a “Gazetei literare”. În 1969 este numit redactor șef adjunct al revistei “Luceafărul, iar din 1970 până în 1973 este redactor șef adjunct la “România literară”.

Duce, chiar și după absolvirea facultății o viață de boem, “umplută cu sărăcie, vise literare, sete de cultură și dragoste de prieteni”, fiind “un campion al nopților albe închinate poeziei și filozofării”.

A publicat numeroase volume de versuri, printre care se numără: “O viziune a sentimentelor” (1964), “Dreptul la timp” (1965), “11 elegii” (1966), “Roșu vertical” (1967), “Necuvintele” (1969), “În dulcele stil clasic” (1970), “Cartea de recitire” (1972), “Clar de inimă” (1973), “Starea poeziei” ( 1975), “Epica Magna” (1978), “Operele imperfecte” (1979), “Carte de citire, carte de iubire” (1980), “Noduri și semne” (1982), “Strigarea numelui” (1983), “Antimetafizic” (post-mortem).

Opera lui este tradusă în mai multe limbi străine, poetul fiind recunoscut ca o voce distinctă a liricii universale contemporane. În 1975 i s-a atribuit Premiul internațional “Gottfried von Herder”, iar în 1979 personalități culturale din Suedia și fosta Iugoslavie i-au propus candidatura pentru Premiul Nobel, care va fi insă a fost atribuit poetului grec Elitis. În 1982 i s-a acordat Marele Premiu “Cununa de aur” al Festivalului Internațional “Serile de poezie de la Struga”.

Poetul a încetat din viață pe 13 decembrie 1983 și a fost înhumat la cimitirul Bellu, în fața mormântului lui Mihai Eminescu. În anul 1990, post-mortem, a fost ales ales membru al Academiei Române.

Silvia Iacob, bibliotecar