VISĂTORUL

Ian McEwan este un romancier și scenarist britanic, născut în anul 1948. Publică o serie de nuvele și romane care stârnesc interesul publicului, critica definindu-l drept un „magician macabru” al ficțiunii contemporane, fiind răsplătit cu numeroase premii de prestigiu.

“Visătorul” este un volum alcătuit din șapte povestiri aflate la granița dintre real și fantastic, dedicate atât copiilor, cât și adulților, vârsta cititorului fiind cea care schimbă viziunea asupra celor prezentate de autor în creațiile sale.

Autor

IAN McEWAN

Editura

Editura Polirom

Locul și anul publicării

Iași, 2013

Peter Fortune visează aproape tot timpul cu ochii deschiși. Visele construite nu îl lasă pe băiat să fie atent la ceea ce se petrece în jurul său, motiv pentru care este catalogat de adulți drept încet la minte. Pentru a le demonstra că se înșală, Peter începe să scrie poveștile pe care le visează. Imaginația copilului este foarte bogată. El creează situații inedite, întreținute de suspansul prezent la tot pasul, personaje bine conturate, principala temă valorificată fiind aceea a metamorfozei. Copilul se transpune, pe rând, în trupul unei pisici, al unui copil răutăcios care se luptă cu o păpușă trezită la viață, sau al unui adolescent care trăiește primii fiori ai dragostei.

Tăcut în aparență, însă foarte vorbăreț în interiorul său, Peter își imaginează o lume de poveste în care aleargă cu lupii, se ia la trântă cu uriașii, găsește o cremă miraculoasă care îl ajută să devină invizibil. Fiecare metamorfoză reprezintă o experiență din care băiatul învață o lecție, un exemplu în acest sens fiind momentul în care, după ce își face familia să dispară, își dă seama cât de importanți sunt acei oameni pentru el, în viața reală.

“Visătorul” este așadar o carte pe care citind-o, copiii se pot relaxa, iar părinții pot înțelege că viața interioară a copiilor există, este foarte activă și de cele mai multe ori ascunsă adulților.

“O proză limpede și plină de viață… Citiți cu voce tare aceste povestiri copiilor dumneavoastră; vă vor bulversa.” (Evening Standard)

Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.