Autor
AGATHA CHRISTIE
Editura
Editura Rao
Locul și anul publicării
București, 2010
“Cei cinci purceluși” este un roman publicat în 1942, care îl are în prim-plan pe Hercule Poirot, detectivul belgian care poartă cititorul prin mintea ascunsă a criminalilor, reușind prin iscusința sa să dezlege misterul crimelor săvârșite. Poirot are de rezolvat de această dată o crimă înfăptuită în urmă cu 16 ani. Detectivul intenționează să descopere adevărul cu scopul de a aduce liniștea în sufletul Clarei Lemerchant, fiica celei care a fost acuzată că și-a otrăvit soțul. Înainte de a muri, mama îi scrie fiicei o scrisoare în care își mărturisește nevinovăția. Hercule Poirot merge pe urmele cazului, discută cu foștii anchetatori, cu reprezentanții acuzării și ai apărării și ajunge la „cei cinci purceluși”, adică la persoanele care au avut legătură directă cu acest caz, fiind apropiați ai pictorului Amyas Claire. Află astfel că soțul era infidel, că își adusese amanta în casă și că oricine putea fi criminalul, chiar și sora neatentă a soției, care ar fi putut pune din greșeală otravă în băutura pictorului, sau prietenul acestuia, gelos pe succesul bărbatului.
Cartea este captivantă, redactată în stilul binecunoscut al Agathei Christie, care îl determină pe cititor să se implice în caz, să încerce o rezolvare a acestuia, făcând diverse scenarii, care în finalul cărții îi sunt date peste cap de rezultatul neașteptat la care ajunge Hercule Poirot.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.